Viaţa e vis - Pedro Calderón de la Barca
DESCRIERE
„Calderón nu a fost un filozof de profesie, dar modul său de a gândi invadează terenul filozofiei. Opera lui este plină de interogaţii şi continue subminări ale cotidianului, de-a lungul ei manifestându-se o necontenită excavare a vidului, a neantului, a insubstanţialităţii existenţei, drum croit printr-o analiză a proceselor psihice şi a limbajului care le fundamentează. Oare nu tocmai această experienţă care se întrupează în infinita capacitate de reflecţie a personajelor sale îl împinge să întreprindă saltul la credinţa în Revelaţie? Dacă am avea la dispoziţie doar dramele profane ale lui Calderón, l-am considera drept cel mai ateu dintre dramaturgi, iar dacă, dimpotrivă, ne-ar fi lăsat moştenire doar teatrul religios, l-am judeca drept cel mai catolic. Pare inevitabil, aşadar, ca imensitatea şi complexitatea operei sale să inducă o stare de perplexitate dacă nu ne refugiem în vreuna din numeroasele simplificări sau reţete pe care modernitatea noastră le are la îndemână pentru a rezolva asemenea cazuri incomode.“ (Antonio REGALADO)
„Viaţa e vis este un discurs dramatic filozofico-ontologic despre poziţia omului în lume şi despre libertatea lui, posibilă sau nu, într-un cosmos guvernat în mai mare sau mai mică măsură de legi care încearcă să intre în concurenţă cu supradeterminarea divină sau chiar să o înlocuiască. Este un joc dramatic despre «libertatea morală» şi «morala libertăţii».“ (Sorin MĂRCULESCU)
Comenzi telefonice
-Telefon 0724240424
Program
L-V 8.00-18.00
S 8.00-14.00
In curand...
-
Comandă specială
-Categorii de carte
-Edituri
-Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 5,00 leiPRP: 10,00 lei
- 5,00 leiPRP: 10,00 lei
- 5,00 leiPRP: 10,00 lei
RECENZII