Dicţionar de pleonasme - Elena Grosu
DESCRIERE
Pleonasmele constituie o categorie de greşeli de exprimare, care apar ca rezultat al repetării sau alăturării cuvintelor cu acelaşi sens sau cu sensuri foarte apropiate. Dicţionarul va fi un ghid foarte util pentru evitarea expresiilor pleonastice.
„Orice dicţionar presupune o comandă socială. întocmirea lui este dictată de un imperativ al timpului. Dicţionarul de pleonasme ne confirmă o dată în plus acest incontestabil adevăr. El acoperă o lacună demult simţită în limbajul vorbitorilor de toate rangurile. Aceasta pentru că pleonasmul poate întinde „capcane” oricui, dar în pecial vorbitorilor mai puţin instruiţi. Tocmai din aceste considerente prezentul dicţionar câştigă (am vrea să credem) zone de influenţă: elevi, studenţi, ziarişti şi (de ce nu?) simpli vorbitori interesaţi în avea o exprimare corectă.
Un dicţionar nu se citeşte dintr-o dată. Cititorul îl consultă la necesitate. Dicţionarele de acest fel se consultă ori de câte ori căutăm „cuvântul ce exprimă adevărul”. Adică permanent.
Consider această lucrare foarte utilă pentru mulţi vorbitori şi am ferma convingere că nu va dezamăgi speranţele celor ce vor avea drept „carte de căpătâi”. (Ion Melniciuc, conferenţiar universitar, doctor în filologie)
Comenzi telefonice
-Telefon 0724240424
Program
L-V 8.00-18.00
S 8.00-14.00
In curand...
-
Comandă specială
-Categorii de carte
-Edituri
-Accesul clienţilor
-Promoţii
-- 50,00 leiPRP: 80,00 lei
- 45,00 leiPRP: 65,00 lei
- 90,00 lei120,00 lei (-25%)
RECENZII