Despre iubire

Preț: 19,62 lei
Disponibilitate: stoc limitat
Autor:
ISBN: 978-973-9466-35-6
Editura:
Anul publicării: 2009
Ediția: paperback
Pagini: 255
Format: 13/20

DESCRIERE

În dragoste, bărbaţii se expun frământărilor tainice ale sufletului, femeile se expun batjocurii publicului. Ele sunt mai timide, şi de altfel, opinia publică contează mult mai mult pentru ele, căci trebuie neapărat să fie respectată. Ele n-au mijlocul sigur de a subjuga opinia, punându-şi o clipă viaţa în pericol. Femeile trebuie să fie deci mult mai neîncrezătoare.

Datorită obiceiurilor vieţii lor, toate frământările sufleteşti care formează vârstele de naştere ale iubirii sunt la ele mai blânde, mai timide, mai lente, mai puţin hotărâte; ele au deci mai multă dispoziţie spre statornicie; pesemne că le vine şi mai greu să renunţe la o cristalizare începută.

Văzându-şi iubitul, femeia judecă repede sau se lasă în voia fericirii de a iubi, fericire din care e trezită în mod neplăcut dacă el întreprinde cel mai mic atac, căci trebuie să renunţe la toate plăcerile ca să se apere.

Rolul îndrăgostitului e mai simplu. El priveşte ochii celei pe care o iubeşte şi un singur zâmbet poate să-l ducă la culmea fericirii, iar el caută neîncetat să-l obţină. Bărbatul e umilit de durata prea îndelungată a asediului; aceasta, dimpotrivă, face gloria femeii.

O femeie e în stare să iubească şi, timp de un an întreg, să nu-i spună zece sau douăsprezece cuvinte bărbatului iubit. Ea îşi notează în inimă de câte ori l-a văzut; de două ori s-a dus cu el la spectacol, de două ori l-a întâlnit la cină, el a salutat-o de trei ori la plimbare. Într-o seară, la un joc de societate, el i-a sărutat mâna. Se poate observa că de atunci ea nu mai îngăduie, sub niciun motiv şi chiar cu riscul de a părea ciudată, să i se sărute mâna.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0306 sec