BIBLIA

În şirul Bibliilor româneşti inaugurat în 1688 de Domnul Tării Româneşti Şerban Cantacuzino, Biblia din 1914 s-ar putea numi „a lui Carol I", apărând în ultimul an al glorioasei domnii a celui de numele căruia se leagă atât Independenţa şi Regatul, cât şi dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (refuzată lui Cuza),în urma căreia s-au putut desfăşura
lucrările Sfântului Sinod care au pregătit textul cu concursul a 16 ierarhi acestei editii. Ea se baza pe ultimele două aparitii, tipărite cu slovă chirilică la Buzău şi Sibiu de episcopii Filotei în 1854 şi Andrei Şaguna în 1856 – 1858, dar aduse la zi în acord cu evolutia limbii române.
Această editie a Sfântului Sinod" era cea dintâi a Bibliei ortodoxe tipărită cu alfabetul latin şi pe lângă menirea de a se aşeza alături de marele proiect al ridicării Catedralei Mântuirii Neamului, legiferat de regele Carol I în 1884, trebuia să impună cuvântul românesc prin Biblia ortodoxă într-un moment în care, din 1871 începând, Societatea Biblică Britanică, folosind la cea dintâi alfabetul latin, inundase viata bisericească română cu biblii eterodoxe apărute la Iaşi (1874), Bucureşti (1893), Viena (1905), Bucureşti (1906, 1908, 1909, 1911, 1913).

Biblia din 1914, pregătită şi binecuvântată de Sfântul Sinod avea să rămână, datorită fericitei îmbinări a
textului traditional (după cuvântul lui Şaguna că limba Bibliei se creează o singură dată după care se îndreaptă cu timpul conform evolutiei limbii) cu efortul de aducere la zi al comisiei respective, si cu fidelitatea fată de textul Septuagintei.
Toate încercările ulterioare de înlocuire în perioada interbelică n-au avut succes, rămânând până azi „de
probă" (după cuvântul Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel) şi la fel cele ce au urmat. Pentru cei mai multi credincioşi, Biblia căminului lor,însoţitoare şi hrănitoare a culturii proprii de bază, rămâne această Biblie sinodală". Este motivul pentru care Editura Semne a hotărât să o redea identică în scop didactic.

RECENZII