Unde mergem, tati?

În romanul premiat cu Femina 2008, Unde mergem, tati?, autorul scrie despre propriii săi copii handicapaţi. Şi o face fără patos, străduindu-se să ia distanţă faţă de drama prin care trece, cu un umor care i-a permis, fără îndoială, să supravieţuiască.


„Refuz ideea disperată că trecerea lui Mathieu şi a lui Thomas prin această lume nu a avut în cele din urmă niciun rost. Niciun rost în afară de a-l împovăra pe tatăl lor şi de a-i servi drept subiect pentru o carte, oricât de excelentă ar fi ea.“


„Recent, am trăit o mare emoţie. Mathieu era adâncit în lectura unei cărţi. M-am apropiat cu totul şi cu totul emoţionat. Ţinea cartea invers.“