Propilog

„Cu un titlu insolit (o combinatie intre prolog si epilog sugerand amestecul de stari potrivnice) cartea este conceputa ca un singur poem care, ca in toate cazurile de aceste fel, spre a fi perceput adecvat, trebuie parcurs fara halte, de la un capat la altul… Poemul se dovedeste a fi locul in care Anca Pedvis, cedand unui impuls de abandonare exasperata a mastilor, isi inventariaza averea sufleteasca: nu bunurile acumulate in timp ci acelea cu care ramai in scena finala, cand fardurile nu mai au rost.” (Eugen Negrici)