Micul print

"Am trait astfel singur, fara a avea pe cineva cu care sa stau de vorba cu adevarat, pina ce am avut o pana in desertul Sahara, acum sase ani. Se stricase ceva la motor. Si cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, ma pregateam sa incerc sa fac, de unul singur, o reparatie dificila. Era pentru mine o problema de viata si de moarte. Abia mai aveam apa de baut pentru opt zile.

In prima seara am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice tinut locuit. Eram mult mai izolat decit un naufragiat pe o pluta in mijlocul oceanului. Va inchipuiti atunci surpriza mea, in zori, cind m-a trezit un glas firav si ciudat. Zicea:

– Te rog... deseneaza-mi o oaie!

– Poftim?

– Deseneaza-mi o oaie...

Am sarit in picioare de parca as fi fost lovit de trasnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atentie. Si am vazut un prichindel cu totul extraordinar care ma privea cu gravitate. (...)

M-am uitat asadar la acea aparitie facind ochii mari de uimire. Nu uitati ca ma gaseam la o mie de mile de orice tinut locuit. Or, omuletul meu nu mi se parea a fi nici ratacit, nici mort de oboseala, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frica. Nu avea deloc infatisarea unui copil pierdut in mijlocul desertului, la o mie de mile de orice tinut locuit. Cind am izbutit in cele din urma sa vorbesc, i-am spus:

– Dar... ce faci aici?

Iar atunci el imi repeta, foarte blind, ca pe un lucru foarte serios:

– Te rog... deseneaza-mi o oaie... (...)

Si asa am facut cunostinta cu micul print."