Labirint fara minotaur

„De ce fara minotaur? Fiindca literatura, din perspectiva mea, este un labirint, iar inaintarea in ea, una plina de pericole, topite insa in pura iridiscenta. Un labirint, dar unul radios, menit sa atraga atentia asupra infinitatii de jocuri ascunse in textul literar. Jocuri care te prind (mai bine-zis te seduc), doar ca sa te poti elibera, sa fii vazut in mijloc, schitand un salut triumfator – poate spre niste prieteni nevazuti. Cu nimic altceva in jur decat pietre incinse, incrustate cu nestemate. Nevoit sa mergi mereu inainte, lasi averea asta altcuiva, n-o poti lua cu tine – sensul e sa iesi din labirint cu totul nud (neatins de prejudecati ori de clisee), fara cicatrici literare, literatura sa fie pentru tine o poarta, nu o temnita. Ea poarta, intr-adevar, in sine, aceasta imensa generozitate. Niciun minotaur care sa te sfasie, doar picurul de miere al bucuriei lecturii, pe lespezile arse de soare: suntem la amiaza, atenti, vigili (minotaurul ar fi doar creatia noastra). Senzatia de deschidere daruita de literatura sta deci la originea acestei carti, mai degraba un sinuos autoportret de cititor (nu atat narcisiac, cat fidel siesi) decat o lucrare sistematica. Un chip caleidoscopic, conturat din capricii reunite, firesc, ca rasplata pentru a fi urmarit cu incredere traiectoria neregulata a lecturii – sinuozitate nelipsita totusi de un simt al unitatii, tradus in meditatia continua asupra unor notiuni precum familiaritate si alteritate, a relationa ori a insolita.” (Simona Grazia Dima)
„De multi, foarte multi ani, ani ai activitatii mele carturaresti, resimt nevoia unui ghid bine armat, sintetic si, totodata, artistic, seducator, privind fenomenul literar de stricta contemporaneitate. Revivificator al apetentei pentru poezie. Furat de vartejul intamplarilor lumii, de baletul cosmic al realitatilor imediate, tu, omule, te descoperi mai sarac, pagubit de indiferenta – la inefabil, transcendent si, desigur, rafinament. Te mai poti regasi si reechilibra? Nu-i vorba de remedii, ai nevoie de placerea lecturii, de magia cuvintelor, de acel scump (paradoxal, la indemana!) nectar al Poeziei, uneori de umbra inmiresmatului Tei sub care se arcuiesc leaganele de lumina ale judecatii critice, noduri ale unei intelegeri tridimensionale a operei artistice. Arareori ai prilejul de a te bucura de asemenea daruri. Cartea de fata e unul dintre ele. Am iesit deci reconfortat – mai tehnic si mai exact spus: reconditionat – din Labirint(ul) fara minotaur, fermecatorul, dar atent analiticul volum de eseuri si comentarii critice al poetei-cercetatoare Simona-Grazia Dima, caruia, la despartirea de larg cuprinzatoarea-i materie, ma incumet sa-i numesc calitatile de prelegere colocviala, de eseu, de confesiune intelectuala revelatoare si multisemantica, in capitole cu derulare narativa patetica, acel patetism discret, specific romanului. Un atare demers, aflat la cumpana dintre cercetarea riguroasa a tuturor articulatiilor Operei, a spatiului Ei originar, si trairea infiorata, in profunzime, a efectelor poetice dintre cele mai alese, demers al unui cititor indragostit tinereste de obiectului studiului sau, este o performanta pentru care admiratia mea n-are suficiente cuvinte de lauda. Daca ar fi sa aleg o singura piesa din multimea studiilor exemplare inserate in logiile labirintului, m-as opri, negresit, la amplul amfiteatru-introducere (cu savante si incantatoare informatii) in literatura mistica a Islamului, in care Simona-Grazia Dima, condusa de un arsenal cultural cu desavarsire stapanit, reveleaza forta expresiva a textelor, acea nestemata indicand luminos nu atat definitii si etichete, cat calea spre Absolut.” (Mircea Horia Simionescu)