Jurnal

Planeta Rilke. Planeta uriaşului Rilke. Totul irumpe înlăuntru cu forţe nebănuite, împlinindu-se sub semnul „noii fiinţe”, al unui început formidabil de puternic, sugestiv, inspirat, în raza presimţirii unei „noi mari străluciri, care dă forţă şi o abundenţă de imagini limbii mele”, aşa încât „mă surprind câteodată cât de mult îmi sunt mie însumi receptiv şi cât de mult învăţ, într-o uimitoare veneraţie, din propriile mele dialoguri. Răsună ceva în adâncul meu, ce vrea să ajungă la oameni, trecând peste aceste pagini, peste dragele mele cântece şi peste toate planurile de viitoare fapte”. Însemnările jubilatorii se transformă, sub ochii noştri, în prelungirea încinselor lecturi de sine, în exces de forţă, deci, într-o iubire atât de plină şi de puternică, încât eliberează numaidecât din grelele lanţuri ale fricii, devenind o laudă fiinţei, o laudă făcută împlinirii şi viului conţinut în exces: „Mă simt de parcă ar trebui să vorbesc acum, în clipe de forţă şi claritate, când din mine vorbeşte mai mult decât eu însumi: sufletul meu. Mă simt de parcă ar trebui să-i convertesc pe toţi cei care ezită şi care se îndoiesc; căci am mai multă putere în mine decât pot reţine în cuvinte şi vreau să o folosesc pentru a elibera oamenii de străina frică, din care eu însumi am venit”.

Aura Christi