Cavalerii Perdaillan

Destinele paralele sau intretaiate ale regilor si reginelor, ostenilor sau borfasilor, hangiilor sau florareselor ilustreaza ideea ca istoria nu este decat suma tuturor destinelor individuale, de la cele mai faimoase la cele mai obscure, de la cele mai nobile la cele mai marsave, si ca hazardul este singurul stapan al lor.
Pe fundalul razboaielor civile necrutatoare in care se infrunta ambitiile privind tronul Frantei, Zevaco face sa renasca intrigi, comploturi, serbari regale si princiare, procesiuni si audiente dar si scene intime sau de pe strada cu o sensibilitate si un umor uimitoare. Ciclul "Cavalerul Pardaillan" este unanim recunoscut drept una dintre cele mai reusite creatii ale romanului de capa si spada, o fresca pasionanta a unor vremuri pline de romantism si de eroism.

Seniorul de Piennes este adus la ruina de cel mai puternic nobil al Frantei - conetabilul de Montmorency. Dar fiica sa este iubita de ambii fii ai conetabilului si de aici se va declansa o drama teribila pentru ambele familii. In acest cadru isi fac aparitia mai intai batranul soldat Pardaillan si apoi fiul sau, Jean, eroul acestei serii, cel care avea sa fie numit ultimul paladin, cel care in apararea dreptatii, a celor slabi sau napastuiti, ori pur si simplu pentru a-si salva pielea, nu ezita sa lupte impotriva ducilor, maresalilor, printeselor, a puternicei Ecaterina de Medicis, a regelui Frantei, a papei chiar.


"- Asculta ce-ti zic!... Fata ta, in aceasta clipa, se afla in mainile unui om de-al meu. Un om? Un tigru, daca vreau eu, un sclav! Am stabilit aceasta: asculta, nu te misca!... Iata ce s-a stabilit!... daca ma apropii de aceasta fereastra, daca imi ridic toca de pe cap, omul meu, ma auzi bine? omul isi va scoate pumnalul si il va infige in pieptul copilului... Acum poti sa te misti!...
ii dadu drumul si isi incrucisa bratele.
Ea cazu in genunchi si izbi cu fruntea pamantul batatorit, vrand sa ceara mila, fara sa poata scoate un sunet, ridicand doar bratele in semn de ajutor si supunere."